Galeş,spre răsăritul alb,înfrigurat de`o vreme,
Mă strecor în păcate iertate,în vis de decembrie...
Trilul văzduhului păleşte`n orizont
Mai cenuşiu decât norii adormiţi de ploaie.
Se nasc florile risipite.
Aşternutul stăruie în palmele asudate,
Zgomotul paşilor îl întinde spre soare
Şi încă nu piere...cu braţele deschise
Primeşte tristeţi încă neînvinse.
Rămân florile risipite.
Restul de mâine seamănă rătăcire
Între copii ai vremii,tăinuiţi odată,
Pe crengile desculţe stau poveştile lor,
Amorţite de grai,vântul le mai dă citire.
Florile risipite sunt vesnic tinere.
Crivăţul a întrupat lumina-n fulgere de ieri,
Zvâcnirea-i suflând în praf de aştri...
În ajunul naşterii Lui să fim sacri
Şi apoi în haine de oameni să fim frânţi îngeri
În suflete risipite.
