Decorul de ieri nu mai imbie al meu suflet,
Dar razele lor tanguie in netacere
Pe culmi cladite din pulbere.
Astept iarna ce va sa vie,
O puritate fara margini,
Departe de tine.
Graiul nu-si mai stie rostul,
Calca cioburi de suflet,
Se apropie omatul
Necalcat inca de umbre.
Gerul solii si-i trimite,
Natura se-mbraca in albe vesminte,
Cerul presara fire ce tes noi povesti,
In plin decembrie pictat prin feresti
Se vede pustiul ce soarbe parca spirite neomenesti.
Pe ramuri si pe trunchi s-astern paturi cristaline
Cum muntii-n ale lor ecouri se desprind de lume
Si cerul se-anina de stele
In viforul noptii grele,
Unde colinda singure amintirile mele...
Ai colorat toate urmele.
Pasari cantu-si departeaza,
Omatul usor se-nalta
Si nici nu se mai cunoaste de-i devreme sau amiaza,
Vazduhu-i impotmolit in ceata,
Orizontul urla palid intr-un vis fara de viata,
Doara umbrele l-asculta,
Eu te-astept cu focu-n vatra...
Inca s-aud pasii tai in fosnetul alb
Peste tot ce am trait,
Pluteai peste acest intuneric ideal,
Ce l-am lasat in asfintit,
Cu tot ce graiam prin porturi si priviri
In nopti rasfirate-n rumoare...
Fiecare vant puternic renaste amintiri
Si lasa totul fara vlaga in a lor valtoare.
Si glasul verii a palit in tot acest rastimp
Si sunt din ce in ce mai istovit,
Iar scutul tineretii nu mai pot sa-l tin,
Ma-ndrept spre-a mea poteca-n acest aer rece sublim,
In spate e tacere-
Adapostul cercarilor mele,
E visul ce-l purtam cu-ncantare,
Sunt sfortarile pacatelor grele,lasate in praf de stele,
Unde surasul tau era mai frumos decat toate nimfele.
Unde-am nascut istoria
Sub pasi de sarbatoare
Si toata lumea ne stia,
Acuma doare,
S-a stins toata euforia-
Nceputa-n uitare,
Caut zapezile de altadat`
Intr-un apus de soare,
Sarut toate amagirile,
Iluziile din ploaie,
Preschimbate-n ninsoare,
Hranite din a sa paloare,
E prea tarziu pentru elogii,
Iar zilele nu mai sunt lungi,
Sunt linistit,
Chiar daca nu mai am nimic,
Chiar daca dorul de tine ma urmeaza negresit,
Caci maine vesteste un nou bun-venit,
In haine alese pentru care sunt menit...
Cuvintele-s sterse, iarna grea ne-a cucerit.
Razbit-am pe acest taram fara serenitate
Si lacrimi sfinte i-am lasat ce sunt acum desarte,
Iar pe langa tot ce-a fost feeric
Ramane chipul tau angelic
Si somnul tau teluric
In zgomot de-asternuturi
Ca ganduri ce patrund in abisuri
Si scantei ce aprind focuri-
In toate-s batai de inimi prinse-n prea multe jocuri.
Si tot mai luneca ceru-ncet pre pamant,
Totul a ramas la fel de alb si bate acelasi vant,
La fel cum steaua mea luceste-n sanul tau prea scump,
Ma sting in piesa asta ca un actor de rand,
Ca un zamislitor, un demiurg prea lenes sa-nvinga al sau tunet,
Ce-si lasa a sa creatie in ratacire si torment,
Dar poate culmile atinse se-aprind doar in purgatoriu
Si poate osteneala mea e chiar destinul propriu.
Zic lumii "adio", iubirea o starpesc,
Trec muntii fara glorie ce ma impanzesc,
Al meu cuget e orb,
Nu sunt martir, sunt doar rob,
Am purtat a Sa cruce-ntr-o credinta vana
Ca emotiile lasate sa piara
Intr-un simplu apus de seara.
Prielnica-i inima pentru orice-nfruntare,
Cand gerul greu razbate-n clipe visatoare,
Dragostea nu poate trece de toate,
Iar neputinta o soarbe
Cum unde de lumina pier in noapte
Spre absolut...
Toate portile-au deschis mistere
Si-ale noastre priviri efemere
Poarta bucurie si durere
Mai departe de-ntuneric si stele,
Spre nevazut.
Memorii se preumbla intr-un albastru fin,
Aproape sa patrunda in pasi ce nu mai vin
Si ma sufoca-n acest labirint
Tot ceea ce nu pot sa simt.
Nimic, nimic din tot ce am iubit...
In infatisari de poveste parca cineva a-nfilat intamplari,
Iar acum iarna prins-a colbul zilelor celeste, inganand totul in zori.
E totul frant deja in norii de toamna
Si tot ce-am strans e doar o simpla tagada,
O simpla tagada ce sterge totul in cale si lasa scena palitului soare.
