Ma stinge dorul in canoane
Cu ochi de sticla il privesc
Si trec prin mine aceste randuri goale
Caci prin cuvinte nu stiu sa iubesc
Si nu stiu compasiune sa iti fiu
S ajung martir al unei vechi iubiri
Pe care o simt in fosnete si nmarmuriri
Si in orice tarziu.
Si n haos tremura fara rost
Un aer ascuns
Si nici ploaia nu mai sterge tot ce a fost
Si nimeni nu mai vede acest repetat apus
Si l plang in orice somn
Ce ma afunda in al sau desert
Si nu mai sunt nici om
Si nici sa vii nu mai astept.
Raman istorii mute
Ale vietii urmari
Si nu mai curge sange din aceste rani
La fel cum nu mai cresc
Florile noastre rupte.
Doar ceata grea se mai rasfrange peste amurgul ne ntinat
Inganand ploaia ce curge
In sufletul meu uitat
Doar patimile aspre iti mai pot a spune
Durerea drumurilor neaprinse,
Pe cand aceste zile vor apune...
Imi incanta vorbele cu al ei surâs
Ce-mi oglindea in ochi iubire,
Ea ascundea rănile in apus
Si fericirea intre stele.
Patasem cu cerneala atatea dorinte
Pe care stia sa le asculte,
Topind parca tot ce zacea printre cuvinte
In orice loc ce tindea spre neunde.
Sfidand natura vie
Ma invelea cu soare,
Doar ea stia sa fie
Zadarnica speranta ce nu moare.
Doar ea mai trece acum peste hotare
Pe care nu mai stiu unde le-am intalţat
Si ma sufocă acest vis fără uitare
Din inimi ce-mpreuna nu mai bat.
Doar eu mai stiu
Pagini ce rasfoiesc
In randuri te adun, tarziu
De cand povestile traite imi lipsesc.
De cand tu nu mai vii
Emotii am crescut si aripi frante,
Noi nu mai suntem copii,
Ne vindecam tot asteptand un leac pentru inimile rupte.
Nu ma mai doare de mult,
Dar lacrimile care nu mai curg
Sunt pline de al nost` trecut
Si orice dimineata noua e un ultim amurg.
Ii simt privirea zbuciumata
De asta distanta muta,
De acest pustiu cladit in graba,
Cum pacea ei e a mea lupta solitara.
Va trece munti fara nicio sudoare
Si amintiri ascunde`va in glorii stinse
De norii fara ploaie
In acest labirint de vise.
Infinitul nu asteapta,
Ea il va presara cu amintiri neslefuite,
Va urca orice treapta
Plina de dor si necuvinte.
Si apoi la fiecare pas
Strabate-v-ale ei fade iubiri
Lasandu-le cate un bun rămas,
Lăsand orice trăiri.
Ne re-ntalniv-om iar
Din dulcele infern al departarii
Si iara vom calca-mpreuna pe drumuri de clestar
Unde am strans atatea glorii.
Unde cerul apune cateodata
Si nimeni nu mai stie
Cum intunericul ma poarta
Spre-un paradis difuz intr-o clipa tarzie.
Gonit-am mii de strazi in fuga lumii
Pe chipul tau perfect...
In mii de limbi am tainuit istorii,
Mii de priviri s-au stins, ca ploaia in desert.
Le simtim iar pe piele acum,
De parca ne-ar fi cucerit
Acest nesfarsit de drum,
De ploaia ce rasare-n asfintit.
Nu ma mai chemi,
Nu mai sunt eu cel
Care visele-ti prindea
Si tot ce mai avem e amintirea.
E un senin desavarsit,
Eu ma adapostesc inca sub nori
Si timpul trece fara sa mai simt
Ca am fost prea cutezator.
Si forte nu mai am
S-alung trecutul din umbre
La fel cum iti prindeam
Lacrimile-ti plapande.
Ma sting din ce in ce mai mult
In acest dor haotic
Inchis in orice avant
Pe care il faceai feeric.
Sunt prizonier in acest teatru,
In infinite emisfere,
Sunt orizontul albastru,
Inca te caut prin ploile mele.
Imi las dorintele in zare
Si a lor desertaciune,
Le prind apoi de soare,
Las intunericul sa ma inunde.
