Ma stinge dorul in canoane
Cu ochi de sticla il privesc
Si trec prin mine aceste randuri goale
Caci prin cuvinte nu stiu sa iubesc
Si nu stiu compasiune sa iti fiu
S ajung martir al unei vechi iubiri
Pe care o simt in fosnete si nmarmuriri
Si in orice tarziu.
Si n haos tremura fara rost
Un aer ascuns
Si nici ploaia nu mai sterge tot ce a fost
Si nimeni nu mai vede acest repetat apus
Si l plang in orice somn
Ce ma afunda in al sau desert
Si nu mai sunt nici om
Si nici sa vii nu mai astept.
Raman istorii mute
Ale vietii urmari
Si nu mai curge sange din aceste rani
La fel cum nu mai cresc
Florile noastre rupte.
Doar ceata grea se mai rasfrange peste amurgul ne ntinat
Inganand ploaia ce curge
In sufletul meu uitat
Doar patimile aspre iti mai pot a spune
Durerea drumurilor neaprinse,
Pe cand aceste zile vor apune...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice parere este binevenita.