E aproape toamnă...
Peste pustiul rece şi singurătatea-mi deasă,
Peste munţii coloraţi de-aramă,
Îmi ascund sufletul de ploi şi ceaţă.
Ceasul ticăie grăbit
În orice colţ al verii
Şi îmbracă-n asfinţit
Norii leneşi şi petale vii.
E toamnă peste oraş,
Dimineţile par că sosesc mai greu
Şi simt şoapte de vânt pe-obraz,
Pe străzi pictate de trecutul vechi şi nou.
Crăiasa ploilor re-nvie
De sub aripile-ncătuşate ale primăverii,
Tu nu mai eşti de mult dimineaţa-mi târzie
Şi nici eu pentru tine lumina nesfârşit-a serii.
E aproape toamnă
În al meu suflet hoinar
Cu răni de soare frânte-n goană
În totul ei de care nu mai am habar...
E aproape toamnă
Şi visele-mi sunt răsfirate printre frunze ruginii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice parere este binevenita.