Nu-ţi pot a dezlega privirea cea de piatră
Ce-mi stăruie în cuget şi seara-mi tresare-n vatră,
Crăiasa adorării îngereşti,
Te-alint cu drag, dar tu străină-mi eşti.
Temătoare, te pleci doar orânduielii tale,
Simţirilor doar tu naştere le dai ş-odihnă în a vieţii cale.
Tu nu vezi cum de-n rărunchi se-aşterne fila mâzgâlită-
A lunii ce încaieră istorii sub o umbră desfrunzită...
Balada ce-i recit
Ea n-o aude,
Dar languros o simt
Îmbrăţişându-mă cu-ale ei unde.
Promisiuni au veştejit şi le-am făcut blazonul nostru,
Paloarea lor umple prezentul – ăsta mi-e rostul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice parere este binevenita.