Pedanţi şi Erudiţi

De pedanţi şi erudiţi
Auzit-am de la sfinţi
Cum că ei îşi sunt ca fraţii,
Ca ei nu or mai fi alţii.
Ş-apoi ei sunt viitorul nost`-
Cel apus făr-a fi fost,
Ei ni-s gloria răpusă
Ce-i de preţ în doliu pusă.

Lacrimi înnodate-n piept îs ca imnuri eroice
C-au trăit doar prin cuvinte şi simţiri vremelnice.

Nu ni-i vorba-atât de lungă
Să îi amintim pe toţi,
Iară cei ce or să-i plângă
Vor fi şi ei deja morţi.
Cum le mlădie sicriul vântul în tăcerea deasă,
Nici o vorbă nu mai spuie, una nu mai e rămasă,
Dar ei tot vorbesc pe-alături în raiul lor cel haotic,
De la ei bântuie gândul ce umblă-n noapte bezmetic.


Lacrimi înnodate-n piept îs ca imnuri eroice
C-au trăit doar prin cuvinte şi simţiri vremelnice.

Scriitori şi epigoni îi urmează-ncet, încet
Si-un fior pătrunde-n toc îngânând moartea perfect,
Iar patima ce o am sfarmă ş-ultimul gând,
Frică nu mai am de acest iureş nătâng.
Şi-aciuit asemăna-mă-voi uşor în crângul vost`,
Atât de trecător, atât de ne-nsemnat printre tot ce va fi fost.
Ani cu rândul am cules aporii chiar fel de fel,
Saltimbanc eu devenisem trăind simţiri făr` de ţel.

Lacrimi înnodate-n piept îs ca imnuri eroice
C-am trăit doar prin cuvinte şi simţiri vremelnice.