In pantecul raului esti pura si dalba,
Ai lacrimi ce nu curg niciodata,
Prinse in al meu suflet ca o salba.
Ai nori ce ratacesc departe de-a lor soarta
Si, totusi, tu ramai aici-
In pragul portii noastre-
Un iad pe cari doar tu stii sa-l aprinzi
Si sa-l ineci in mare.
Iar maine poate implinirea anilor va da dovada
Ca am zburat peste timp...
Ca noi am fost nemuritori odata.
Acum las toate sa piara in umbra ta mortala
Si ma ridic fara tine de pe aste stanci,
Caci tu m-ai iubit niciodata,
Ai sorbit toata lumea in privirile tale reci si lungi
I-ai rapit suflul cu tot ce nu mai are,
Prin demonii ei ramane-vei nemuritoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice parere este binevenita.