Trecatorul

Avid de nefiinta, calcand peste pacat,
Ca un rege apus de al sau regat,
Supus doar viselor de care este purtat,
Apare-n fata lumii, departe de-al ei salt.
I se cunoaste-n ochi nemurirea rasfirata-n idile,
Cu albastrul parfum al zilelor ostile...
Ar face troc cu Diavolul sa nu mai lupte cu sine
De-atatea drumuri si zile cenusii
In care ars-au emotii negre si cainte tarzii,
Dar nu se-ncumeta pacatelor, nici ranilor vii,
Doar trairilor alese de toti ingerii.

Cutreiera taramuri infinite
Si deserturi nocturne, albite
Ca timpul fraged si vremurile risipite,
Caci toate-i sunt prea trecatoare si nesalasluite.

Si-n larg se-aude cum ii tremura suflul
Si ganduri necrutatoare ce-au robit speranta,
Pe care-o izgonea prin voci dezvelite-n mistere...
El e trecatorul noptilor,
Cu gustul peisajelor ei,
El scrie cu roua pe pielea-i
"Tu esti telul pasiunii
In sanul puritatii si-n golul minciunii"...
Si-apoi trece mai departe inviind tinereti peste nemuriri.

Timpul a-mbatranit ostenindu-l atatea sfarsituri
Si nu mai renaste printre atatea suflete pangarite.

Il sfasie pana si aripile cerului
Cu care-odata cucerise intunericul,
Nu mai crede-n pamant...taramul nesabuintei.

Sperantele hranite cu inima sa
Sunt ruine din fiecare colt intalnit.