M-anin de fumul rece al nopţii
In mii de gânduri fără pace,
Mă pierd in orizontul infinit al ceţii...
Sufletu-mi incă tace.

Respir parfumul ploilor de vară
Ce mă ajung din urmă
Si plutesc fără aripi peste tot ce mă-nconjoară
Pe un leagăn făr` de tihnă.

Utopic asteptările imi poarta
Miraje fragile si albastre
Si lumea se preumbla acum uitată
Printre focuri negre si raze maiastre.

Nu mai am dor, iubire sau tristeţe,
Nu imi mai plâng trecuturi
Sau amintiri semeţe
Pierdute-n cântecele atâtor drumuri.

Aud vocile măstilor
Pe culmi inaripate
Cersind lumina zeilor
Ce rătăcesc in miază-noapte.

Tăcerea-mi amorţită tremură,
Timpul isi pierde din esenţă,
Ca vântul inima-mi cutreieră
Tărâmuri vechi si noi in a lor decadenţă.

Elevii clasei 12 B

Se adunau în săli de clasă,

Cercând să făurească căi spre viitor,

Cu nepăsarea-n zâmbete rămasă,

Ce mistuia acel decor.

În praful prin care alergau,

Au lăsat urme,

Oriunde călcau

În ale trecătorilor umbre.

Au strâns prietenii şi au cules iubiri,

Ce atunci păreau atât de vii,

Au rupt apoi din ele inimi frânte şi dezamăgiri

Ce se cunosc şi acum, oricât de vechi sau şterse ar fi.

Erau haotici şi-ndrăzneţi,

Departe de-ntuneric,

Prin holul uneori răzleţ

În care şoaptele paşilor răsunau vremelnic.

Se adunau apoi în străine locuri

Trăind emoţii efemere,

Pe care şi le povesteau apoi

În băncile clasei pline de tăcere.

Dascălii îi mustrau mereu,

Ştiind cu blândeţe apoi să-i ierte

Căci singuri se-ndreptau de rău

Pentru a urma căile drepte.

Erau chiar cei mai buni

Şi apoi când au întors clepsidra

S-au despărţit purtând alte cununi

Peste stelele ce veşnic îi vor lumina.