Se adunau în săli de clasă,
Cercând să făurească căi spre viitor,
Cu nepăsarea-n zâmbete rămasă,
Ce mistuia acel decor.
În praful prin care alergau,
Au lăsat urme,
Oriunde călcau
În ale trecătorilor umbre.
Au strâns prietenii şi au cules iubiri,
Ce atunci păreau atât de vii,
Au rupt apoi din ele inimi frânte şi dezamăgiri
Ce se cunosc şi acum, oricât de vechi sau şterse ar fi.
Erau haotici şi-ndrăzneţi,
Departe de-ntuneric,
Prin holul uneori răzleţ
În care şoaptele paşilor răsunau vremelnic.
Se adunau apoi în străine locuri
Trăind emoţii efemere,
Pe care şi le povesteau apoi
În băncile clasei pline de tăcere.
Dascălii îi mustrau mereu,
Ştiind cu blândeţe apoi să-i ierte
Căci singuri se-ndreptau de rău
Pentru a urma căile drepte.
Erau chiar cei mai buni
Şi apoi când au întors clepsidra
S-au despărţit purtând alte cununi
Peste stelele ce veşnic îi vor lumina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice parere este binevenita.