Ca un cântec de jale, în mine te caut,
Să-mi uiţi durerea în lacrimi de nevrut,
S-o plângă cerul ce ne-aşteaptă mut
Doar când voi trece pe sub poarta unui rai pierdut.
Ce istorie grea! Sătul să o scriu singur
Între maladii şi leacuri,unde voi să lupt.
Secat de amor, îngân credinţa ca un rob,
Şoapte vibrânde-mi râd în amurg necopt...
Pictează-mi forma inimii mele,a răsăritului orb
Cum făgăduiai a-mi cere împletite vise sterpe-n orizont.
Voi coase bucăţile rupte de-atingerea ta
În praful sublim, unde frumuseţea pierea.
Roşul buzelor cernite-n catifea;o! voi miresme dulci
Daţi timpului umbră şi infinitului zile mai lungi
C-am înălţat rai peste tine c-o trezire-n genunchi,
Chiar de pielea-mi mai tremură de iadul ce zăcea,inimos, aici.
...întoarcerea pământului-ce greu va fi să uit!
Valuri m-adună de pe-un ţărm eşuat, departe de stânci,
Ultima scăpare din marşul unei agonii crescute-n vânt.
Rănile mă-mbie ca un vraci,pierd şi neplinul din mine,jocul de lume,
Utopia binelui scursă în îngeri şi călăuze,tot ce nu mai am a spune,
Cadenţa primăverii şterse,nefericiri şi zâmbete alese,
Fiece floare-i darul tău,dichisită cu stelele nopţilor celeste,
Căci gândurile mele...de-ar fi sunete fade,
Atâtea clipe ar fi răpite de nesfârşitele-ţi decade.
Împletit în glasu-ţi care, şăgalnic fulgeră depărtări
M-alină aievea şi molatic simple, goale sărutări.
Nu ne-avem pe vecie decât umbre nemiloase,
Tăinuite maiestuos doar în vorbe fastidioase,
Mai nobili şi mai juni, mai puţin stăpâni, ne-am avântat grăbit spre culmi,
Colindam amurguri tulburi în a toamnei măreţie, în cete de ploi spre-adâncuri
Şi tărâmuri străbat ochii în imagini odioase,
Ca un freamăt în iubire sfarmă ceruri mlădioase,
Cununa lui Phoebus zace ca un nimb mândriei moarte,
Sfinţi, luciferi mai cu seamă, curtând lauri luptei dalbe
Ale vremilor cu soarta peste aşternuturi albe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice parere este binevenita.