Impur

Trăiri vii prinse în viaţă,
Două decenii de vise în mine de aur
Unde au făurit un soare să-i urce pe raze,
Plângă-l anii nemuritori căci l-au lăsat impur
Şi iar se nasc alţii mai vrednici,
Dar nu rămân stăpâni.

Păgân am fost de bunătate şi asuprit de graiuri au de lespezi,
Nu-mi fie frică de soroc, ba ei cred că mi-e lesne,
Iar eu socot că dracii lor au scris istorii grele.
De aş fi martir, ploaia mi-ar fi sămânţa binelui
Căci gloria doar El o zvântă,
În visător doar sufletul mă mai preschimbă.


Prizonier în abisul căinţei mele,timpu-mi îndrumă străbunii
Să ridice o coroană de înger asupra păcatelor lumii.
Viscolul ţinea pe palme o stea căzătoare.
A murit o speranţă