luni, aprilie 19, 2010

Noapte d-April




Topit de arama-ţi fatală de pe chipul semper sobru...dar nu cutez s-o sting,
Aciuit în noapte, tehui şi răzleţ mă anin de veşnicul dor proscris stăruind
Ca o epavă-n ochii mei grei de nesomn,sătui de vise arse-n piese rejucate
Culese parcă din tăciune, din daruri, vorbe şi lacrimi din ce în ce mustrate.
Şuvoi de ceasuri mai încântă solitarul vuiet răzbitor
În paşii liniştiţi mişcaţi de norii cenuşii...sunt adăpostul ploilor.

O, prea nobile Faust! Soarta ta e prea blândă,
pe când eu m-am spetit rugii doar pentru osândă,
Călătoresc în van ca urmele de stele
Iar floarea vârstei mai lasă câte o petală în anotimpuri efemere
Şi cum fumul părăseşte focul în eter,
La fel şi eu mă-ndrept de tine spre un nou mister.

De-ai năzui să ştii cum te zăresc în sângerări şi în tămăduiri vremelnice,
Ai şti poate că zaci în ele, chiar şi în clipe fără soţ şi nestatornice...


Căci izvor de viaţă nouă doar tu pururea mi-ai fost,
Dar oriunde şed sunt singur, orice viaţă-i de prisos.

A mea ultimă dorinţă de s-o împlini vodată, doară ea cântava-mi versuri,
Iar al meu elan sordid traiul nu îl va mai surghiuni, înflorit în astă seară veselă d-April. .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Orice parere este binevenita.