Am moştenit păcate,
Le trec în testament pe toate
Ca să citească ai mei urmaşi
Umbrele acestor paşi.
Dar câte roade au dat,
În faţa lor să nu ne fi plecat
Poate ar fi nedrept,
Căci chiar şi fără ele, nimic n-ar fi perfect.
Şi cât sunt măcinat de ele în al meu pridvor
C-atât de mult ş-atâta de uşor din suflet îmi rapesc orce fior
Şi-n chinul meu haotic cuget spre amurg,
Greu, pătruns de gri, în pământ mă afund.
Suave porţi de iad,
V-aştept să îmi luaţi negura şi cerul veşnic fad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice parere este binevenita.