Tu nu mai stii Cum noaptea se-adancea in mine Doar ca sa te sarute, Nici nu mai stii cum stele tremurau Cand m-atingeai, Cum parul ti-l prindeam in flori Si primavara era mai frumoasa.
Tu nu mai stii cum straluceai in ploaie Si iti sclipeau pe buze cele mai lucide zambete, Tu nu mai stii cum impleteam dorinte Din neguri de sfarsit de lume.
Tu nu mai stii sa-mi porti saruturile vii In asternuturile moi, Tu nu mai stii sa fim copii si adulti, Nu mai stii sa fim "noi".
Atatea anotimpuri au trecut Ca am uitat sa numar De cand nu mai pasim umar langa umar, Atatea vorbe neauzite s-au rostit C-am preschimbat sperantele Ramase-n asfintit.
Tu nu mai stii pe pieptul meu Sa razi si sa renasti, Sa imi aprinzi secrete In vapaia linistii, In ochi sa imi patrunzi Ca lacrima ce nu mai vrea sa se iveasca.
Tu nu mai stii sa ma astepti Si sa-mi apari in prag ca o iluzie Si nu mai stii cu mine s`alergi spre zenit Si sa lasi lumea-n urma.
Simt al meu spirit cum Spre tine se indreapta Si cum, adormind cu tine, Moare pentru ultima data Si apoi iti las spre dimineata Al nost` trecut nezamislit de zei Si ale tale buze sarutand ca altadata... De tine ma desprind.
Norii vremelnici imi intuneca tacerea Si lanturile libertatii iar ma prind, As da orice sa opresc acest timp Ca trec prea multe clipe negasindu-mi linistea, Imbatranesc si anii mei devin nisip... Imi poarta-n vant uitarea.
S-a stins iubirea Si glasul dorului piere de-acum, Ceata imbraca un ultim parfum, Pe care-n valuri il aduce marea Si acopera aproape orice drum In care ma ghida visarea.
Ce rost mai are acum al tau suras Pastrat de ingeri Ca cele mai de pret averi, Cand totul e apus, Departe de acele veri, Ce incalzeau orice asternut?
Si ma gasesc in lumea fara cantec, Uitata-n palide culori, Eram doi trecatori Entuziasti si plini de zel. Cum ma prindeai de-atatea ori Si eram mai presus de cer...
In vise fara de lumina Stai tu, Curgand in ploaia ce nu se opreste, Ca o ramura veche Ce nu cade nicicand, Apari ca o fantasma inaintea mea Si-mi tangui neiubirea.
Sper din pacate sa imi lasi Ale lor urme De lacrimi nestrapunse, Sa mai pot fauri inalte umbre In linistea deplina A soarelui molatic.
O sa-ti pastrez ultimul gand, Mi-e dor de tine, Nu mai stiu sa rad, O sa las frunzele sa treaca Asteptand toamna buimaca, Bratele mele au prins forma ta, Iti surad in inima. Te pierd in lacrimile drumurilor neumblate Sub faruri adormite de luna, Te pierd si ma desprind de mine In amorteala pasilor, Imbrac aceeasi muzica Ce ne hranea amorul Si astept un maine sa ne poarte Spre-nceputuri vii.
Doar tu stii tata cum suspina Casa parinteasca in sufletul meu gol Si cum tresare fara mila Palitul ei ecou. Cum recele cuprinde orice frantura de lumina Si o preface in fiori de dor.
Azi nu mai ratacesc pe langa vatra Dar simt cum pasii inca mai alearga Sa te intampine in poarta Dar nu e nimeni, chiar de pamantul nu poate Urmele sa-ti stearga.
Tot ce mai cer pamantului batran E sa creasca un rai Cu aceleasi geamuri batute de vant, Cu aceleasi porti pe cari le deschideai, S-aud noptile reci razand Pe-al ingerilor plai.
Orizontul zilelor de ieri Calca urme de pasi inca nefacute Si-n fata lui tu pieri, Piere un inger ce nu mai vrea sa lupte, Ca Lucifer, Cel cucerit de umbre.
Doar in apus mai sper Ca sterge-va toata melancolia, Doar tie iti mai cer Cainta si mandria Si eu sa iti mai las pe umeri Din inima toata iubirea.
Si apoi iara sa plutesc cu tine Pe norii pe care plutesti In dimineti de farmec pline Pe care inca le iubesti Si sa imbraci in taine noptile ce pastrau ruine, Pe care-n soapte sa mi le citesti.
Si stelelor ne-om avanta In mii de locuri Pe care odata le-am visat Si le-am lasat pustii Ca sa iti daruiesc infinitul si zarea, Ce azi ne-ncanta ochii.
