Paradisu-si va cere ofranda pentru tot ce-i anost
Si nu va ramane nimica din tot ce a fost,
Salvati vom fi-ntr-un sfarsit de lumina,
Tot ce-am trait se va preface-n liniste sublima.
Dansat-am cu umbre ce m-au cucerit...
Sa fi fost totu-n van,
N-as vrea sa stiu, stiu doar ca am iubit...am si urat cu drag,
Pe cand patimile mele le voi fi pus in epitaf,
De ma vei plange, sa stii ca plangi urme de caft
Si c-am avut noi locul nostru gravat cu rani si reusita,
Unde ne-am fi-ntalnit si acum de n-ar fi viata pricopsita.
Ah! Cate sunt de-nteles pe ast pamant atat de trecator,
Iar tu le stii pe toate, chiar si in ultima bataie a orologiilor.
Si amintiri, trairi de foc si vise, toate,
Salveaza tot, chiar si simtirile pedante
C-atunci cand fiecare strop de ploaie se va revarsa,
Va fi totul sublim si ne vom revedea.
O stea s-a stins si toate celelalte au innegrit cerul,
Am cu o dorinta mai putin si imi lipseste eul,
O mantuire pentru patimi stramuta-n asfintit
Gloria purtata-n roua diminetii si-n furtuna ce-a albit.
Sunt cu un zambet mai batran.
S-a stins o stea, lumea se misca mai incet
Si eu cu ea ma-ngan far-a fi drept,
Iar soarele asuda mai tare si mai tare,
Doar umbra noptii mila are,
Peste valtoarea noptii nu-i loc de cugetare.
Doar moartea nu imbatraneste.
O stea s-a stins, e taciune-nauntru,
Te caut si-acum, desi nu mai stiu drumul,
Doar tu ma gasesti mereu,
Chiar de esti prinsa-n cerul greu.
Doar lacrimile tale-mi vor aduce tinerete.
S-a stins o stea pentru sperante-nfaptuite,
Curajul tau acoperit-a slabele cuvinte,
Ramai in fiecare crampei de viata deslusita,
Caci eu voi frange nelinistea ce-ntre pamant si cer e prinsa.
Deasupra norilor viata surade culorilor de toamna.
E noapte in oras, totul e stins,
Eteru-i de dogoare prins
Si-asuda vise cladite cu bucati de inima,
Gandul imi pluteste spre taramuri fara tihna.
In acest decor himeric, natura-mpleteste sumbrul
Cu tot ce-a ramas in viata si tot ce-a luat vazduhul
Si totul ma cheama la noi,
M-aduce spre tine, spre cele mai frumoase ploi.
De unde ai atata iubire?
Cum de inima ta poate ascunde ale timpului urate fire?
Trupul tau e si-acum langa mine, la fel de fierbinte
Ca lacrimile si-amintirile ce te poarta spre mine,
Dar dupa fug de langa tine si-apoi evit a ta privire,
Nu sunt facut nici pentru tine, inca nu simt acea zvacnire.
Cum de poti fi atat de brava si-atat de rabdatoare
Cu sufletul meu proteic si plin de paloare?
Cum de poti naviga spre infinit far-a porni la drum?
Cum de poti scoate soarele dintre norii de fum?
La fel ca marea ce poarta totul agale,
La fel si tu ma-ntreci in a destinului cale.
Cum de poti strange ploaia-n pumn si sa o sfarmi?
Cum poti zenitul sa-l atingi si-ntr-ale mele stele sa apari?
Cum de poti c-un sarut de mine sa ma furi?
Cum de poti sa m-asezi mereu langa cei mai buni?
Sunt zile pe cari le petrec visand
Si nopti in care linistea devine-o muzica de rand.
Ce aura ai de nu piere nicicand?
Ce ingeri te pazesc de izbavesti doar c-un gand
Sa-ntorci zarurile lumii
Si sa-ngheti mii de iluzii?
Sporadic ma mai departez de tine s-oricat de slab, surasul tau ma face tare cand ma prinde.
Cine esti?
Cat as vrea sa te vad cu parul tau blond prins in valuri,
Cu ochii tai negri, frumosi, plini de lauri...
Cu zambetul mai patrunzator decat o raza,
Cu chipul cumplit d-adorabil ce-i dat lumii sa-l vaza.
Mi te inchipui o madona, gingasa,
Tanara, dar haina si trufasa
Si, totusi, peste toate, doar tu ma faci sa zbor
Si-n vise inocente mereu tu te cobori...
Cat as vrea sa te vad, chiar si-n haine de mireasa,
Cat o regina de frumoasa.
E totul alb, tacere...,
Doar eu si sfortarile mele,
Emotia-mi nu are glas,
Sunt ca un brav temerar, gata pentru orice pas.
Nu iti mai vreau sarutul, dragostea-
Trecutul...
Tot ce-ai lasat pe pleoape,
Pe piele si pe haine.
E totul alb si totusi nu e iarna,
In jur, albastrul viu ma cheama
Si nu mai vreau sa stiu acel ceva al tau
Ce spre iubire oricand ma indeamna...
Acum totu-i vetust si fad,
Inimi odat' legate, din departare bat.
Doar visul meu e liber, in rest sunt toate condamnate
Departe de sfortarile noastre
pline de rumoare,
Suntem captivi in libertate,
In a vietii scurta paloare,
Unde pasii rasuna-n ecouri bolnave
Si timpul apasa pe inimi firave.
Stand in negura verii, plang pana si suspinul de-atata negru si vise curmate
Si-mi tremura crenelul,
odata plin de sperante,
Ce vremuri reci...parca sunt toate moarte,
Te rog sa stingi si mangaierile de pe brate,
Caci vreau sa ma-ntorc si sa zambesc soarelui molatic.
Iti pastrez doar surasul, restul ma va urmari,eu sunt deja navalnic.
Si aceasta valtoare ma-nnalta mai tare
Spre culmi neatinse, unde pamantul rasfrange lumina
in mii de culori,
Doar tu esti in zare,
Doar tu-mi dai fiori.
In ape tulburi usor te strecori
Peste pacate tari, peste inocentii nori.
Doru-acesta ce il simt e plin de ura si de frig
Si chiar nimic din a sa zamislire
departe de divin
N-are sa poat-ajunge iubirea ce-o resping
Si cea de care ma anin.
Singuratatea imi ramane unicul alin,
Pe cand tu iarasi redevii un zambet si-un suspin.
gandul meu e din inima si dorul
ii plange durerea cand nu ajunge la tine,
gandul meu are aripi cu care zboara-mprejuru-ti.
imi ascund amorul in stropi de soare
pe care tu le stingi in ploaia ce canta ochii tai,
imbrac cerul cu visele tale si apoi iti intind mana sa
zburam.
inima-ti de-acum razbate lang-a mea in plina noapte
peste dorul sublimului.
