Avid de nefiinta, calcand peste pacat,
Ca un rege apus de al sau regat,
Supus doar viselor de care este purtat,
Apare-n fata lumii, departe de-al ei salt.
I se cunoaste-n ochi nemurirea rasfirata-n idile,
Cu albastrul parfum al zilelor ostile...
Ar face troc cu Diavolul sa nu mai lupte cu sine
De-atatea drumuri si zile cenusii
In care ars-au emotii negre si cainte tarzii,
Dar nu se-ncumeta pacatelor, nici ranilor vii,
Doar trairilor alese de toti ingerii.
Cutreiera taramuri infinite
Si deserturi nocturne, albite
Ca timpul fraged si vremurile risipite,
Caci toate-i sunt prea trecatoare si nesalasluite.
Si-n larg se-aude cum ii tremura suflul
Si ganduri necrutatoare ce-au robit speranta,
Pe care-o izgonea prin voci dezvelite-n mistere...
El e trecatorul noptilor,
Cu gustul peisajelor ei,
El scrie cu roua pe pielea-i
"Tu esti telul pasiunii
In sanul puritatii si-n golul minciunii"...
Si-apoi trece mai departe inviind tinereti peste nemuriri.
Timpul a-mbatranit ostenindu-l atatea sfarsituri
Si nu mai renaste printre atatea suflete pangarite.
Il sfasie pana si aripile cerului
Cu care-odata cucerise intunericul,
Nu mai crede-n pamant...taramul nesabuintei.
Sperantele hranite cu inima sa
Sunt ruine din fiecare colt intalnit.
Decorul de ieri nu mai imbie al meu suflet,
Dar razele lor tanguie in netacere
Pe culmi cladite din pulbere.
Astept iarna ce va sa vie,
O puritate fara margini,
Departe de tine.
Graiul nu-si mai stie rostul,
Calca cioburi de suflet,
Se apropie omatul
Necalcat inca de umbre.
Gerul solii si-i trimite,
Natura se-mbraca in albe vesminte,
Cerul presara fire ce tes noi povesti,
In plin decembrie pictat prin feresti
Se vede pustiul ce soarbe parca spirite neomenesti.
Pe ramuri si pe trunchi s-astern paturi cristaline
Cum muntii-n ale lor ecouri se desprind de lume
Si cerul se-anina de stele
In viforul noptii grele,
Unde colinda singure amintirile mele...
Ai colorat toate urmele.
Pasari cantu-si departeaza,
Omatul usor se-nalta
Si nici nu se mai cunoaste de-i devreme sau amiaza,
Vazduhu-i impotmolit in ceata,
Orizontul urla palid intr-un vis fara de viata,
Doara umbrele l-asculta,
Eu te-astept cu focu-n vatra...
Inca s-aud pasii tai in fosnetul alb
Peste tot ce am trait,
Pluteai peste acest intuneric ideal,
Ce l-am lasat in asfintit,
Cu tot ce graiam prin porturi si priviri
In nopti rasfirate-n rumoare...
Fiecare vant puternic renaste amintiri
Si lasa totul fara vlaga in a lor valtoare.
Si glasul verii a palit in tot acest rastimp
Si sunt din ce in ce mai istovit,
Iar scutul tineretii nu mai pot sa-l tin,
Ma-ndrept spre-a mea poteca-n acest aer rece sublim,
In spate e tacere-
Adapostul cercarilor mele,
E visul ce-l purtam cu-ncantare,
Sunt sfortarile pacatelor grele,lasate in praf de stele,
Unde surasul tau era mai frumos decat toate nimfele.
Unde-am nascut istoria
Sub pasi de sarbatoare
Si toata lumea ne stia,
Acuma doare,
S-a stins toata euforia-
Nceputa-n uitare,
Caut zapezile de altadat`
Intr-un apus de soare,
Sarut toate amagirile,
Iluziile din ploaie,
Preschimbate-n ninsoare,
Hranite din a sa paloare,
E prea tarziu pentru elogii,
Iar zilele nu mai sunt lungi,
Sunt linistit,
Chiar daca nu mai am nimic,
Chiar daca dorul de tine ma urmeaza negresit,
Caci maine vesteste un nou bun-venit,
In haine alese pentru care sunt menit...
Cuvintele-s sterse, iarna grea ne-a cucerit.
Razbit-am pe acest taram fara serenitate
Si lacrimi sfinte i-am lasat ce sunt acum desarte,
Iar pe langa tot ce-a fost feeric
Ramane chipul tau angelic
Si somnul tau teluric
In zgomot de-asternuturi
Ca ganduri ce patrund in abisuri
Si scantei ce aprind focuri-
In toate-s batai de inimi prinse-n prea multe jocuri.
Si tot mai luneca ceru-ncet pre pamant,
Totul a ramas la fel de alb si bate acelasi vant,
La fel cum steaua mea luceste-n sanul tau prea scump,
Ma sting in piesa asta ca un actor de rand,
Ca un zamislitor, un demiurg prea lenes sa-nvinga al sau tunet,
Ce-si lasa a sa creatie in ratacire si torment,
Dar poate culmile atinse se-aprind doar in purgatoriu
Si poate osteneala mea e chiar destinul propriu.
Zic lumii "adio", iubirea o starpesc,
Trec muntii fara glorie ce ma impanzesc,
Al meu cuget e orb,
Nu sunt martir, sunt doar rob,
Am purtat a Sa cruce-ntr-o credinta vana
Ca emotiile lasate sa piara
Intr-un simplu apus de seara.
Prielnica-i inima pentru orice-nfruntare,
Cand gerul greu razbate-n clipe visatoare,
Dragostea nu poate trece de toate,
Iar neputinta o soarbe
Cum unde de lumina pier in noapte
Spre absolut...
Toate portile-au deschis mistere
Si-ale noastre priviri efemere
Poarta bucurie si durere
Mai departe de-ntuneric si stele,
Spre nevazut.
Memorii se preumbla intr-un albastru fin,
Aproape sa patrunda in pasi ce nu mai vin
Si ma sufoca-n acest labirint
Tot ceea ce nu pot sa simt.
Nimic, nimic din tot ce am iubit...
In infatisari de poveste parca cineva a-nfilat intamplari,
Iar acum iarna prins-a colbul zilelor celeste, inganand totul in zori.
E totul frant deja in norii de toamna
Si tot ce-am strans e doar o simpla tagada,
O simpla tagada ce sterge totul in cale si lasa scena palitului soare.
Astazi esti o rara, frumoasa floare,
Sufletu-mi canta-n zumzet de petale,
Esti timpul ce brazdeaza miraje catre infinit,
Cand ploile-mi grele iti calca pe piele si totu-i negresit.
Astazi esti netematoare,
Iar eu sunt frica ce-ti apare in cale,
Esti raspunsul la a mea chemare,
Esti soarele ce clipoceste-n a mea mare.
Astazi esti clipa de maine si un strop din valtoare,
Esti ultimul fulg din prima ninsoare,
Astazi esti amagirea sufletelor fara visare,
Cutreieri culmile in orice stransoare.
Astazi esti soarele si rasaritu-i obscur,
Te infiori precum copilul din mine c-un vis de netrecut,
Astazi colorezi infinitul cu-albastrul orizontului
Si-n stropi de primavara intampini visele seninului.
Astazi asterni puritatea in semne de noroc,
Pe cand adori curajul de-a cuceri cu pasii orice loc,
Astazi destinul te urmeaza, ti-s incercarile plapande,
Aura-ti lumineaza ca un fulger trecatorile sumbre.
Astazi plutesc cu tine sub aripi de inger
In orice colt ce scanteieste liber,
Astazi e limpede calea, dupa lupte absurde
A linistii de mult pierdute.
Te asteptam in pragul diminetii
Pe plaiuri pangarite,
Ne inveleau emotii
Si-atingeri zgribulite.
Topiti de restul lumii si vise plasmuite,
Ne vindeca pacatul
Din vieti nemantuite
Ce vor sa aiba cerul.
Surasul tau e sec, la fel ca sufletul meu
Si lumea e bolnava fara nume,
Iubirea ta a fost un tel cand nu-l aveam pe Dumnezeu,
Restul e umbra ce calca pe urme.
Aveam saruturi moi si vorbe pline de lumina,
Trecutul ne-nzestrase cu tot ce-avea mai bun
Si ai stiut mereu sa tii totul in tihna
Cand totul era scrum.
Imi apareai adesea sub grinda veche-a revederii
Dupa apus de stele
Incarcate in dulcele-amar parfum al verii
Ce-mi staruie inca pe piele.
E-atata dor nauntru c-ar rupe inima lumii,
Prins in acelasi vis ce ma scalda-n amintiri,
Al nost blazon e stins de pasii tai deasupra lunii,
Dar nu mai arde nicio lacrima-n ecouri de ieri.
In colbul asta rece doar ochii tai au lumina,
Tu faci totul sa fie lucid,
Tu-mi curgi in inima,
In timp...
Nu ma mai lupt cu al tau vant,
Ai mei de imi vor duce dorul sa stie c-am iubit cu drag,
Cand ranile tale-ti vor bantui-n tagada, voi fi deja sfant,
Fara folos -ti va fi iubirea, tu-i vei fi doar o prada-n van.
Si de-ti va amorti simtirea in trecut,
Voi nazui sa te iubesc mai mult.
Eram copii, de mana stransi si in priviri legati,
Acum departe-i tot in noaptea asta adormita-n norii calzi.
Astazi ma desprind de verile pline,
Te caut plecand departe de tine,
Astazi am sufletul rece si poate prea curat,
Sorele luceste pe-un cer intunecat.
Astazi culeg din aceeasi sublima iubire plapanda si fada
Simtiri sublime si-agonii in simpla-mi tacuta tagada,
Ma las cuprins de-un melancolic rasunet al fiintei schimbatoare
Ce-mi cerea sa-ti vad chipul tau pur in asta valtoare.
Astazi iti gust amarul ce l-ai lasat sa arza,
Tu ai nelinistea si darul de-a fi mereu frumoasa,
Eu voi ramane vechi si nou in ploile tale
Pe cand vorbele-mi mute-ti vor iesi in cale.
Astazi sarutul tau rataceste-n mine
Ca frunzele de toamna-n vanturi line,
Te caut nicaieri si esti oriunde,
Esti ca o eclipsa ce soarele ascunde.
Astazi, captiv in ale tale mreje, somnu-mi nelinistit preumbla
In picaturi de primavara sumbra,
Astazi aceste versuri ma prind si ma separa
De mii de fiori apuse-n seara.
Astazi norii plutesc in nesenin, in inima-ti de-odinioara
Si orizontul e pictat in chipuri de copil lasate-n vatra,
Ochii tai calzi rasuna-n adierea ce mi-i straina iara,
A viselor neterminate stinse alene in pasi de speranta.
Necugetat cunosc trecutul si tot ce fara noi el poarta,
Cand lipsa ta-mi patrunde fara graba in nesoarta,
Cum din atata goliciune-n suflet si paloare,
Dorul tau a amortit in zarile-mi lipsite de culoare.
Ecouri oarbe in miraje se pierd in a vietii clepsidra,
Calatoresc ca fire de vazduh in van fara lumina-n tinda,
Iti mai dezmierd uitarea, odata prizoniera
Si reiau drumul palid cercand din nou a noastra citadela.
Astazi tu esti ploaia mea de vara
si frigul dinauntru.
Pe alei de intuneric se topesc pasi in iluzii,
S-apropie taramul ce leaga suflete alese,
Inaintam ca-ntr-o fantasma, simtind pe piele vapai.
E al nostru-ntregul si netotul,
Prefacut in aripi
Ce ti se potrivesc doar tie.
Edenul nostru e pictat de toamna,
Portile ruginite inca ne asteapta
Cu cantul lor cel melancolic.
Vorbe lungi incarca decorul,
M-atragi si ma indepartezi de zor,
Caci demn nu crezi c-as fi de tine.
De-ai sti insa ce zace-nauntru,
Ti-ar amorti simtirea,
Dar pe inima ta o misca doar vazutul.
Te hotarasti sa uiti tot si te-asezi langa mine,
Dar nici sarutul nu ne-apropie...
Doar speranta de maine.
Incepe o noua zi, cu ganduri in raspantie,
Abandonez trecutul vechi si nou
Si-n ploaie ma gasesti, asteptand sa vii.
Cu dragoste curata noi presarat-am drumul,
Cel glorios si nefast,
Ce-avea sa duca spre-un sfarsit de foc.
Au urmat zile-ncordate si fericire fara seaman,
Tu-mi urmai sufletu-n orice petec de lume
Cu teama.
Iti iubeam trupul cu nesat
Si chipul tau il adoram,
Iti prindeam ceru-n par si ma strangeai de mana.
Apoi venit-a ziua blastamata
In cari te-ai lasat dusa de curent
Si mi-ai aprins lacrimi in amintiri.
Instrainati, eram ca doua valuri fara mal,
Iar lumea ce ne-nconjura ne aducea furtuna,
Pe cand dorul era umbra sub care ne adaposteam.
Te-am regasit intr-o istorie
Scrisa cu sangele trecutului nost...
Erai istovita.
Crezusem c-ai ramas neprihanita,
Dar vorba, portul te tradau...
Eu devenisem pribeag.
Si am inaintat asa prin vant si ploi,
Ranile ne opreau in colturi necunoscute,
Dar noi stiam mereu sa gasim calea.
Ai tai ma departau si ei de tine,
La fel ca cei ce te-adorau ca pe-o comoara,
Iar intre toate aceste, devenisem strain.
Erai tradata iar, dar tu te aparai de mine,
Te hotarasesi sa lasi tot in urma,
Cand totul abatea spre mine.
Arareori acum pasii in vise ma mai poarta pe calea-n care
Sufletele noastre straluceau sa imi arate ca
Noi suntem vesnic de stele paziti.
Te-am iubit...si poate m-ai iubit si tu,
Dar mereu lacrimile ne vor frange
In tot ce puteam fi.
It`s when the flowers colour the sunset
And feelings of love fade in torment,
It`s when we hope with all our heart
That we would never be apart,
This is the day the children act as grown ups,
When they forget of games and scars,
Wishing for the same lost love.
The voyages, adventures, tears and laughs
Are set without a reason in our mortal hearts,
The sins are all forgiven with a touch and the grace
Of every ray of sun running through this maze.
We are all trapped in this gloomy ending fire.
Is this a game of nature in our minds
In which we`re actors without parts?
Or is it just so real that it`s so far beyond us
And we can never catch these rapid falling stars?
Our dreams are caught in between.
The sunrise is gone in this last day of summer,
I know the memories are gone in a tremour,
But either way, I could not save them,
There are others waiting, these are lost forever.
This time I`m keeping my heart together.
Non ho paura di sognare quando guardo i tuoi occhi,
Non ho paura di sbagliare quando al cielo mi porti,
Solo al tuo fianco sono bello e bravo,
Ricordando ogni momento d`amore che ancora abbiamo,
Non ho paura neanche della lontananza,
Il tuo sorriso nel cuore spegne la mancanza.
Fra i pensieri miei sempre mi chiami,
Finche in ombra e luce noi siamo legati.
La nostra cortesia e diventato indimenticabile
Come i fiori in primavera e le tue labra,
Non ho paura di bugie nei nostri sguardi,
Noi non piangeremo mai nei nostri abbracci.
Non abbiamo paura di ieri, neanche di domani e delle loro triste canzoni,
Viviamo la gioia di ogni momento e di tutte le giorni.
