Ii canta-n soapte,
Ecoul mut pe buze-i zace,
Nu-i mai e frica nici de moarte
Cand e pierdut prin muzele desarte.
Nu are nicio teama
Iar gandurile-i vin alene,
Tresare cand o cheama
Si-o scrie intre stele.
Si ea-l indeamna sa mai scrie
Cu inima-i de el legata,
Cuvintele lui o imbie
Si-o duc spre o lume mai inalta.
Melancolia ii dispare,
Toti ingerii parca le canta
Si simt ca rasaritul pentru ei apare
Cand razele-i privirea le-o saruta...
Si le dezmiarda zambetul nestavilit,
Cel pentru care au luptat o viata
Sa-l vada implinit.
Cernut-au cu pasiune a lor speranta...
Apoi,au inecat timpu-n clepsidra
Si-n brate strasnic s-au mai strans
Si au lasat acele soapte sa fie a iubirii umbra
Pana cand suflul lor usor s-a stins.
Purtam mistere ce sfideaza natura,
In suflete hoinare pastram iubirea si ura
Dar ne privim cu aceeasi visare.
Cu aceeasi incantare
Lasam timpul sa treaca
Cu ale lui mendre schimbatoare
Ca zilele ce vin si pleaca.
Timpul...cat am palit in fata lui
Ca uneori abia par ca exist
Prin urmele lasate dorului
Ce vesnic ard pe acest drum inca ne-mplinit.
Si doar cu tine putea-voi fauri
Clipe departe de timp,
Caci tu poti stinge aceste focuri
Aprinse de mine din amintiri fara sfarsit.
Mi-e dor de lupta, pictez cu sange absolutul pur..
Teama nu-mi mai invinge trecutul,
Dar ma intampina aceleasi porti de foc, purtate ca un scut
Din ale caror umbre de asta data rasare alt inceput.
Din scrum renaste cainta pe care nu o mai simt
Caci ma imbie solitudinea, totul trece grabit.
Franturi de fericire, toata melancolia,
un lant de raze si de ploi...
Se pierd toate, se sting si vin altele noi
Si eu raman acelasi pana in pragul de apoi,
Condus de pasii vietii reci si goi
Si apoi doar muzica-mi rasuna,
Ma desprinde de mine si ma duce oriunde.
Nici linistea nu mai poate sa patrunda
In amintirea mea tarzie
Plina de fum si apatie..
Singuratatea e vie.
De te-oi vedea pe pajistile albe,
Cand Domnul se va naste,
De-mi vei dormi in poala in dup-amiezile albastre,
Voi sti ca drumul nu ma recunoaste
Si voi pasi pe gandurile noastre
S-alung roua de ieri in astre.
De te voi intalni cautand emotii
In straie de trecut,
Voi sti ca noi am fost solii
Unui cer pierdut...
Si simt cum tremura norii
In eterul mut.
De te-oi zari pribeag cand aura-ti se va topi,
Atunci cand anii invechiti vor da tarcoale
Unui apus tarziu palit de raze vii,
Voi sti ca glasul ce a razbucnit era singura cale
De-a spune ca te mai pot iubi,
Desi iubirea-n mine moare...
De te voi zari, departe de aceasta ceata fara margini,
Unde doar iubirea pura poate lesne sa traiasca,
Voi sti ca nu exista povesti nemuritoare fara aripi
Precum nicio simtire nu poate sa-nfloreasca
Fara stropi de lacrimi
In orice lume trupeasca.
In mintea ei preumbla zambete fara umbra
Si vise adormite,
Oricate ecouri ar sta sa patrunda
In cugete de seara risipite
Dar pleaca si trec toate
Printre nori strapunsi de toamna
Si-mi anin inima de ploile desarte,
Coplesita de simtirile de-odinioara.
Apusul lui noiembrie-nflorise fiori
Pe aleile nemarginite,
Ce imbracau ai nostri zori
In zilele de intuneric poleite.
A...dar a plecat.
Cuvintele-mi sunt de prisos...
Durerea mea sa planga fara tact
Peste al nostru nebun rost.
Of cum se sting in taina dorintele noastre...
De n-ai timp sa le privesti,
Sub luminile inalte,
In alaiuri de povesti
Si cum visele ostenite
Se desprind de orice dor,
S-aprind mastile palite
In muzica lorzilor
Si rasuna ruginite inimile incordate
Intr-un joc fara sfarsit,
Unde-n raze nepatate doar zgomotul lumii strabate
Peste soare, -nmarmurit.
Rand pe rand trec fiecare in orasul animat,
Imbracati in carnaval
Si se mint in chip curat
Cu un zambet tremurand peste-al pacatelor sal...
Si toti se mira-n vuietul prelung,
Pasii isi pierd ecoul surd,
Tacerea lor devine scrum,
Iar cerul adorat prin vorbe e prea crud...
Si e neimplinit fiorul ce-i inalta,
Locul in care calca naruie focul ploilor
Din orice speranta
Ce incarca sorgintea ivirii zorilor.
S-apoi raman in urma lor
Stropii plansi ai rasaritului apus,
Pe cand cenusa viselor
Se-asterne far-a fi cazut
Si-un drum de soare sfarsit in goana dupa aur
Cerne focul tineretii in clipiri
Si nu se mai intorc,nici nu-si mai plang acum
Pacatele si raspantiile vietii...
Hoinari in propria lume
Ca marile in valuri spumegande,
Nefericirea fara nume-
Au preschimbat-o-n fire de nisip si umbre.
Gandu-mi strabate miresmele tale pline de ploi,
Tresariri prafuite si caile tale noi...
Esti frigul ce patrunde cand ma-nvelesc norii goi.
Soarele-mi sufoca abisul in care am lasat franturi de ieri
Si-mi caut pasii rataciti in raze sa nu pieri,
Pe cand se-ndreapta fiecare vis spre or`ce miraj de nicaieri.
Si trec iar rand pe rand urland emotii,
Precum se varsa necunoscutul in tainele lor vii
Si ma intreb de voi putea vreodata sa ma supun uitarii.
Octombrie se termina...
In ultimul strai de lumina
Ratacesc si colinda
Fosnete de culori si rumoarea din tinda,
Unde mai am sa-ti spun cat te iubesc
Purtand patimi ce ma albesc...
Tu insa darza ma privesti
Si-mi arati calea-ntinsa-n promoroaca,
Iar eu vetust si fad, plin de simtiri lumesti,
Ma-nduplec de indata.
Octombrie se sfarseste
S-a lui culoare ruginie visele-mi topeste.
Si las in ultimul meu dor
Sa creasc-al tau necontenit fior,
Sa imi gaseasca strazile uitate
Si zambetele risipite-n soapte.
Octombrie se sfarseste
S-al sau izvor plin de iubire pana si soarele-l paleste.
