Rumoarea zilei trezeste amortita luna
Din somnul ei stravechi si pribeag,
Iar cantul ei nebun in gandul meu rasuna
Amorului sarac.
Si-n vuietul codrilor schioapata dorul meu navalnic
Spre adapostul versurilor noastre
S-ale amurgurilor pictate vremelnic
De ritmuri ratacinde, maiastre...
Danseaza umbrele goale in pasi de demult
Cu atingeri suave si priviri naive
Intr-un acord de lume surd,
De noi si de iluziile de vara poleite.Linistea tremura sub ploi
De frig si de-ale lor eroi
Si canta-n marele vazduhAl nost rapit trecut.
In pantecul raului esti pura si dalba,
Ai lacrimi ce nu curg niciodata,
Prinse in al meu suflet ca o salba.
Ai nori ce ratacesc departe de-a lor soarta
Si, totusi, tu ramai aici-
In pragul portii noastre-
Un iad pe cari doar tu stii sa-l aprinzi
Si sa-l ineci in mare.
Iar maine poate implinirea anilor va da dovada
Ca am zburat peste timp...
Ca noi am fost nemuritori odata.
Acum las toate sa piara in umbra ta mortala
Si ma ridic fara tine de pe aste stanci,
Caci tu m-ai iubit niciodata,
Ai sorbit toata lumea in privirile tale reci si lungi
I-ai rapit suflul cu tot ce nu mai are,
Prin demonii ei ramane-vei nemuritoare.
Printre surase e marea spumeganda de vise,
Staruie neaprins dorul de biruinte
Si nelinistea de maine.
Acolo, in pragul timpului sufletu-i o clepsidra goala
Ce zace ruginita-n a iubirii poala
Lang-un amor dulce-amar al verii
Pe un drum inchis al revederii.
Printre surase-s un milion de urme,
O palma de-ntamplari de care nimeni nu stie,
E cerul cenusiu ce nu mai are raze sa le curme
Si prima amintire din tot ce-a fost sa fie.
Ele sunt leacul trairilor alese
Si taramul amintirilor sterse,
Ele aduce-vor omagiul randurilor ratacite
C-au strabatut speranta zilelor nemantuite.
Acolo am murit si am trait in soare,
Erai un semizeu-n a ta strafulgerare...
Am sufletul ars de stele cazatoare
Printre miile de surase si viata-mi trecatoare.
Traieste-n desertul dorintelor mele,
Cu-mbratisari suave si lacrimi in par,
Blanda in toate, cu ganduri rebele,
Frumusetea-i scanteia ce-aprinde lumea-nghitita de nori.
Florile tremura-n urma-i ca visele vii,
E nenascuta inca, dar o iubesc cu totii
Si-o striga languros, desi nu o cunosc
Si zambetu-i topeste
Plaiul acesta fara rost
Ce suflete robeste.
Are aura zilelor senine,
Cu care s-oglindeste-n rai,
Redand nastere razelor divine
Ce zburda-n visele de mai...
Si-n frumusetea ei gasesc zambete alese
De-o frumusete vesnic tanara
Si-o mangai in tristetea mea nebuna ramasa in piese,
De viata nesatula.
Te voi iubi-n neviata si in nemurire
Cu inima-mi ce sparge orice piatra.
Rumoarea dincolo de fereastra
Preschimba toamna intr-o vara stearsa,
Vantul adie pe-un fulger si-ncepe ploaia rapita din mare,
In unduielile sale
Cutremura aleile scaldate in soare,
In timp ce linistea pasilor e sufocata de a lor sudoare.
Copacii-si scutur-a lor amorteala plina de dogoare.
Ploaia se termina,
Valul ce zbuciuma dispare
Si vad surasul tau nebun, standu-mi la picioare...
E medicamentul melancoliei ce doare.
In adancul lor florile-s ca un soare,
Ca o stea ce stramuta s-aprinde lumi intregi,
Ca un fir de nisip purtat de vant spre temerare culmi...
Florile rapesc efemerul,
Cu ele ti-am pictat in suflet un crampei din rai,
Tocit in drumul tau.
Toate in van cate s-au stins prin flori si ploi grele
Ca nu le mai putem numi,
Ca am fost parca-nchisi in ele...
In umbrele Edenului
Si-acum nu mai putem iesi.
Avid de nefiinta, calcand peste pacat,
Ca un rege apus de al sau regat,
Supus doar viselor de care este purtat,
Apare-n fata lumii, departe de-al ei salt.
I se cunoaste-n ochi nemurirea rasfirata-n idile,
Cu albastrul parfum al zilelor ostile...
Ar face troc cu Diavolul sa nu mai lupte cu sine
De-atatea drumuri si zile cenusii
In care ars-au emotii negre si cainte tarzii,
Dar nu se-ncumeta pacatelor, nici ranilor vii,
Doar trairilor alese de toti ingerii.
Cutreiera taramuri infinite
Si deserturi nocturne, albite
Ca timpul fraged si vremurile risipite,
Caci toate-i sunt prea trecatoare si nesalasluite.
Si-n larg se-aude cum ii tremura suflul
Si ganduri necrutatoare ce-au robit speranta,
Pe care-o izgonea prin voci dezvelite-n mistere...
El e trecatorul noptilor,
Cu gustul peisajelor ei,
El scrie cu roua pe pielea-i
"Tu esti telul pasiunii
In sanul puritatii si-n golul minciunii"...
Si-apoi trece mai departe inviind tinereti peste nemuriri.
Timpul a-mbatranit ostenindu-l atatea sfarsituri
Si nu mai renaste printre atatea suflete pangarite.
Il sfasie pana si aripile cerului
Cu care-odata cucerise intunericul,
Nu mai crede-n pamant...taramul nesabuintei.
Sperantele hranite cu inima sa
Sunt ruine din fiecare colt intalnit.
