In pantecul raului esti pura si dalba, Ai lacrimi ce nu curg niciodata, Prinse in al meu suflet ca o salba.
Ai nori ce ratacesc departe de-a lor soarta Si, totusi, tu ramai aici- In pragul portii noastre- Un iad pe cari doar tu stii sa-l aprinzi Si sa-l ineci in mare.
Iar maine poate implinirea anilor va da dovada Ca am zburat peste timp... Ca noi am fost nemuritori odata.
Acum las toate sa piara in umbra ta mortala Si ma ridic fara tine de pe aste stanci, Caci tu m-ai iubit niciodata, Ai sorbit toata lumea in privirile tale reci si lungi I-ai rapit suflul cu tot ce nu mai are, Prin demonii ei ramane-vei nemuritoare.
Printre surase e marea spumeganda de vise, Staruie neaprins dorul de biruinte Si nelinistea de maine.
Acolo, in pragul timpului sufletu-i o clepsidra goala Ce zace ruginita-n a iubirii poala Lang-un amor dulce-amar al verii Pe un drum inchis al revederii.
Printre surase-s un milion de urme, O palma de-ntamplari de care nimeni nu stie, E cerul cenusiu ce nu mai are raze sa le curme Si prima amintire din tot ce-a fost sa fie.
Ele sunt leacul trairilor alese Si taramul amintirilor sterse, Ele aduce-vor omagiul randurilor ratacite C-au strabatut speranta zilelor nemantuite.
Acolo am murit si am trait in soare, Erai un semizeu-n a ta strafulgerare... Am sufletul ars de stele cazatoare Printre miile de surase si viata-mi trecatoare.
Traieste-n desertul dorintelor mele, Cu-mbratisari suave si lacrimi in par, Blanda in toate, cu ganduri rebele, Frumusetea-i scanteia ce-aprinde lumea-nghitita de nori.
Florile tremura-n urma-i ca visele vii, E nenascuta inca, dar o iubesc cu totii Si-o striga languros, desi nu o cunosc Si zambetu-i topeste Plaiul acesta fara rost Ce suflete robeste.
Are aura zilelor senine, Cu care s-oglindeste-n rai, Redand nastere razelor divine Ce zburda-n visele de mai...
Si-n frumusetea ei gasesc zambete alese De-o frumusete vesnic tanara Si-o mangai in tristetea mea nebuna ramasa in piese, De viata nesatula.
Te voi iubi-n neviata si in nemurire Cu inima-mi ce sparge orice piatra.
Rumoarea dincolo de fereastra Preschimba toamna intr-o vara stearsa, Vantul adie pe-un fulger si-ncepe ploaia rapita din mare, In unduielile sale Cutremura aleile scaldate in soare, In timp ce linistea pasilor e sufocata de a lor sudoare.
Copacii-si scutur-a lor amorteala plina de dogoare.
Ploaia se termina, Valul ce zbuciuma dispare Si vad surasul tau nebun, standu-mi la picioare... E medicamentul melancoliei ce doare.
Avid de nefiinta, calcand peste pacat, Ca un rege apus de al sau regat, Supus doar viselor de care este purtat, Apare-n fata lumii, departe de-al ei salt. I se cunoaste-n ochi nemurirea rasfirata-n idile, Cu albastrul parfum al zilelor ostile... Ar face troc cu Diavolul sa nu mai lupte cu sine De-atatea drumuri si zile cenusii In care ars-au emotii negre si cainte tarzii, Dar nu se-ncumeta pacatelor, nici ranilor vii, Doar trairilor alese de toti ingerii.
Cutreiera taramuri infinite Si deserturi nocturne, albite Ca timpul fraged si vremurile risipite, Caci toate-i sunt prea trecatoare si nesalasluite.
Si-n larg se-aude cum ii tremura suflul Si ganduri necrutatoare ce-au robit speranta, Pe care-o izgonea prin voci dezvelite-n mistere... El e trecatorul noptilor, Cu gustul peisajelor ei, El scrie cu roua pe pielea-i "Tu esti telul pasiunii In sanul puritatii si-n golul minciunii"... Si-apoi trece mai departe inviind tinereti peste nemuriri.
Timpul a-mbatranit ostenindu-l atatea sfarsituri Si nu mai renaste printre atatea suflete pangarite.
Il sfasie pana si aripile cerului Cu care-odata cucerise intunericul, Nu mai crede-n pamant...taramul nesabuintei.
Sperantele hranite cu inima sa Sunt ruine din fiecare colt intalnit.
