Navalnic ma gasesc noptile fara lumina
Ce-mi sunt acum ca o oglinda,
Tot asteptand ca soarele sa vina,
In larma mea de ganduri si batai de inima.
Ma urmaresti in amintiri stinse de dor
Si lacrimi uscate de dimineti prea singure,
Uitate de vant si nori,
Printre culori inchise, prinse-ntr-un cer odata limpede.
Si te gasesc in unde albastre,
In amintiri atat de vii,
Ma poarta gandul printre astre,
Printre regrete tarzii...
C-am inaltat vise fara sa stim ce sunt
Si le-am patat cu neiubire
Si acum platim destinului tributul scump
De-a fi grabit ce nu avea sa se termine.
Si tin aproape de tine fiori de suras
Sa nu te pierd in al meu rapus abis,
Pe inca un drum ratacit de noapte aprins,
Unde doar muzica mai sopteste un "bun-venit" ragusit.
Ganduri haotice cutremura dorinte oarbe
In inima singuratatii,
Pe cand eu ma afund in mijlocul tacerii,
Unde linistea-i departe de ea insasi,
Ca soarele de pamant.
...si visul lui ingana un vechi apus de soare
Si-atunci mireasma vietii devine o umbra de ploaie
Ce curge parc-odata cu mii de stele cazatoare...
Pe chipu-i se cunosc privirile reci si goale
Atat de fragede si fade precum emotiile-n a lor valtoare.
Durerea-l cucereste si il inchide in regrete
Si teama i se cerne-n ochi,
Caci nu cunoaste acest drum,
Iar tihna ce o va avea de-acum
Va fi doar somnul marilor sperante.
Tu inger al iubirii,
Ce mi ai cazut in palme,
Tu culegi toata floarea vietii
Cu al ei parfum de tinerete
Si-o lasi ca straja-n amintiri
Pe ramuri de vant neclintite.
Tu vii si pleci si te intorci
Din cand in cand
Si ma lasi gol pe dinauntru
Dar imi lasi aripi ca sa zbor
Mai departe de-orice dor,
Acolo unde zambetul cresteaza
Emotii de-orice fel.
Tu topesti timpul in noptile tarzii
Si diminetilor aduci senin de primavara.
Ii canta-n soapte,
Ecoul mut pe buze-i zace,
Nu-i mai e frica nici de moarte
Cand e pierdut prin muzele desarte.
Nu are nicio teama
Iar gandurile-i vin alene,
Tresare cand o cheama
Si-o scrie intre stele.
Si ea-l indeamna sa mai scrie
Cu inima-i de el legata,
Cuvintele lui o imbie
Si-o duc spre o lume mai inalta.
Melancolia ii dispare,
Toti ingerii parca le canta
Si simt ca rasaritul pentru ei apare
Cand razele-i privirea le-o saruta...
Si le dezmiarda zambetul nestavilit,
Cel pentru care au luptat o viata
Sa-l vada implinit.
Cernut-au cu pasiune a lor speranta...
Apoi,au inecat timpu-n clepsidra
Si-n brate strasnic s-au mai strans
Si au lasat acele soapte sa fie a iubirii umbra
Pana cand suflul lor usor s-a stins.
Purtam mistere ce sfideaza natura,
In suflete hoinare pastram iubirea si ura
Dar ne privim cu aceeasi visare.
Cu aceeasi incantare
Lasam timpul sa treaca
Cu ale lui mendre schimbatoare
Ca zilele ce vin si pleaca.
Timpul...cat am palit in fata lui
Ca uneori abia par ca exist
Prin urmele lasate dorului
Ce vesnic ard pe acest drum inca ne-mplinit.
Si doar cu tine putea-voi fauri
Clipe departe de timp,
Caci tu poti stinge aceste focuri
Aprinse de mine din amintiri fara sfarsit.
Mi-e dor de lupta, pictez cu sange absolutul pur..
Teama nu-mi mai invinge trecutul,
Dar ma intampina aceleasi porti de foc, purtate ca un scut
Din ale caror umbre de asta data rasare alt inceput.
Din scrum renaste cainta pe care nu o mai simt
Caci ma imbie solitudinea, totul trece grabit.
Franturi de fericire, toata melancolia,
un lant de raze si de ploi...
Se pierd toate, se sting si vin altele noi
Si eu raman acelasi pana in pragul de apoi,
Condus de pasii vietii reci si goi
Si apoi doar muzica-mi rasuna,
Ma desprinde de mine si ma duce oriunde.
Nici linistea nu mai poate sa patrunda
In amintirea mea tarzie
Plina de fum si apatie..
Singuratatea e vie.
De te-oi vedea pe pajistile albe,
Cand Domnul se va naste,
De-mi vei dormi in poala in dup-amiezile albastre,
Voi sti ca drumul nu ma recunoaste
Si voi pasi pe gandurile noastre
S-alung roua de ieri in astre.
De te voi intalni cautand emotii
In straie de trecut,
Voi sti ca noi am fost solii
Unui cer pierdut...
Si simt cum tremura norii
In eterul mut.
De te-oi zari pribeag cand aura-ti se va topi,
Atunci cand anii invechiti vor da tarcoale
Unui apus tarziu palit de raze vii,
Voi sti ca glasul ce a razbucnit era singura cale
De-a spune ca te mai pot iubi,
Desi iubirea-n mine moare...
De te voi zari, departe de aceasta ceata fara margini,
Unde doar iubirea pura poate lesne sa traiasca,
Voi sti ca nu exista povesti nemuritoare fara aripi
Precum nicio simtire nu poate sa-nfloreasca
Fara stropi de lacrimi
In orice lume trupeasca.
In mintea ei preumbla zambete fara umbra
Si vise adormite,
Oricate ecouri ar sta sa patrunda
In cugete de seara risipite
Dar pleaca si trec toate
Printre nori strapunsi de toamna
Si-mi anin inima de ploile desarte,
Coplesita de simtirile de-odinioara.
Apusul lui noiembrie-nflorise fiori
Pe aleile nemarginite,
Ce imbracau ai nostri zori
In zilele de intuneric poleite.
A...dar a plecat.
Cuvintele-mi sunt de prisos...
Durerea mea sa planga fara tact
Peste al nostru nebun rost.
