Flori risipite...

Galeş,spre răsăritul alb,înfrigurat de`o vreme,
Mă strecor în păcate iertate,în vis de decembrie...
Trilul văzduhului păleşte`n orizont
Mai cenuşiu decât norii adormiţi de ploaie.
Se nasc florile risipite.

Aşternutul stăruie în palmele asudate,
Zgomotul paşilor îl întinde spre soare
Şi încă nu piere...cu braţele deschise
Primeşte tristeţi încă neînvinse.
Rămân florile risipite.

Restul de mâine seamănă rătăcire
Între copii ai vremii,tăinuiţi odată,
Pe crengile desculţe stau poveştile lor,
Amorţite de grai,vântul le mai dă citire.
Florile risipite sunt vesnic tinere.

Crivăţul a întrupat lumina-n fulgere de ieri,
Zvâcnirea-i suflând în praf de aştri...
În ajunul naşterii Lui să fim sacri
Şi apoi în haine de oameni să fim frânţi îngeri
În suflete risipite.

Ultimul glas

Azi rătăcesc tristeţea în tine
şi un veac de fericiri,
E amurgul ce şi`a lăsat
nemurirea`n ruine.
Nu mai trec ploile trecute,
Nici nu mai ascult gândul tău în gând,
Vântul nu`mi mai spune multe,
Doar îl aud plângând.
Ultimul glas e`n fiecare tremur,
Stăruie ca aura sfinţilor.
Ca sânul mărilor.
Sufletu`ţi e o comoară de necuprins
Ca o lăsare a zâmbetului sufocată`n venin.
E aproape lumină,
Acest paradis mă strigă.

Răsărite frânte

Caut jocul vieţii,purtat de mistere-n trecut spre simţiri efemere,
Mă stinge focul fiecărui anotimp,fericirea e scumpă într-o lume de zâmbete,
Vântul împrăştie noaptea peste timp ca umbrele între cugete,
Câteodată dimineţile reci imbracă ploaia viselor mele.

Cu norii în ochi îţi urmez surâsul în fiecare răsărit frânt,
În fiecare privire crudă sedusă de-o lume mai impura
Şi simt cum toate lacrimile se-ntorc din pământ,
Căci ne atinge acelasi vânt,aceeaşi dragoste şi ură.

Nu mai aştept să-mi ascunzi destinul de umbre,
Nu mai ascult neliniştea,ultima veste a paşilor,
Doar teama cuprinde fericirea si clipele sumbre,
Mai am doar puterea de-a vedea lumina cum cade in ivirea zorilor.

Mă scufund în cele mai adânci dorinţe,
Sunt doar un întreg şi nimic pentru tine,renaşti când te pierd,
Sfârşitul trăieşte doar prin amintiri aprinse
Şi leagă răsărite frânte.Timpul ne are,dar noi îl pierdem încet.

Un nume

Vremea îşi schimbă hainele în oglinda unui cer grăbit,

În jur,adormită,mulţimea aprinde mişcări amorţite

Supusă glasului de fier al unui sec sfârşit,

Suntem doar urme...ne-aşteaptă aceleaşi culmi risipite.

În zare cântecul ploii alină suflete goale.

Nu mai port niciun nume,dar e tot ce mai sunt

Şi liniştea taie din soare atunci când apune,

Tributul învinge glorii cu pasul lui adesea mut,

Tihnite de culori,amurgurile îşi mai plâng trecutul.

Rămân tăcut în lumea sumbră.

La orizont ecoul poartă spre nori o carte desculţă şi-un nume

În lumea lor sumbră pictată în zori de farmec...

Surâsul îşi vinde graiul pe un cer senin,rapit apoi de umbre,

Ultimul gând zboară încet,prea încet.

Nu am nimic,dar nu mă mai pierd.

Clepsidrele nopţii

Zile de ieri în amnezie stau pe norii cenuşii,furtună de vise în zare,păziţi de octombrie,albastrul nopţii începe şi visele rămân desprinse

şi gândul tău e prins în norii goi,unde păşeam pe ploile stinse,

mă`nchid în frigul unei lumi trecătoare,căci umbrele`au înălţat sub stele întâmplări nescrise,

fulgerul întrecut de inima ta lasă printre frunze adormite o luptă răpită de pustiu...

las stele să cadă,eu ţin cerul pe palme,destinul nu ne cunoaşte...

Trăia`n oglinzile unei lumi deşarte,a strâns nopţi şi dorinţe,

ardea în mine tremurul tău,tu nu ai tremurat niciodată,

seduşi de flori îndepărtate...timpul a îngheţat în urmă.