Rumoarea zilei trezeste amortita luna
Din somnul ei stravechi si pribeag,
Iar cantul ei nebun in gandul meu rasuna
Amorului sarac.
Si-n vuietul codrilor schioapata dorul meu navalnic
Spre adapostul versurilor noastre
S-ale amurgurilor pictate vremelnic
De ritmuri ratacinde, maiastre...
Danseaza umbrele goale in pasi de demult
Cu atingeri suave si priviri naive
Intr-un acord de lume surd,
De noi si de iluziile de vara poleite.Linistea tremura sub ploi
De frig si de-ale lor eroi
Si canta-n marele vazduhAl nost rapit trecut.
In pantecul raului esti pura si dalba,
Ai lacrimi ce nu curg niciodata,
Prinse in al meu suflet ca o salba.
Ai nori ce ratacesc departe de-a lor soarta
Si, totusi, tu ramai aici-
In pragul portii noastre-
Un iad pe cari doar tu stii sa-l aprinzi
Si sa-l ineci in mare.
Iar maine poate implinirea anilor va da dovada
Ca am zburat peste timp...
Ca noi am fost nemuritori odata.
Acum las toate sa piara in umbra ta mortala
Si ma ridic fara tine de pe aste stanci,
Caci tu m-ai iubit niciodata,
Ai sorbit toata lumea in privirile tale reci si lungi
I-ai rapit suflul cu tot ce nu mai are,
Prin demonii ei ramane-vei nemuritoare.
Printre surase e marea spumeganda de vise,
Staruie neaprins dorul de biruinte
Si nelinistea de maine.
Acolo, in pragul timpului sufletu-i o clepsidra goala
Ce zace ruginita-n a iubirii poala
Lang-un amor dulce-amar al verii
Pe un drum inchis al revederii.
Printre surase-s un milion de urme,
O palma de-ntamplari de care nimeni nu stie,
E cerul cenusiu ce nu mai are raze sa le curme
Si prima amintire din tot ce-a fost sa fie.
Ele sunt leacul trairilor alese
Si taramul amintirilor sterse,
Ele aduce-vor omagiul randurilor ratacite
C-au strabatut speranta zilelor nemantuite.
Acolo am murit si am trait in soare,
Erai un semizeu-n a ta strafulgerare...
Am sufletul ars de stele cazatoare
Printre miile de surase si viata-mi trecatoare.
Traieste-n desertul dorintelor mele,
Cu-mbratisari suave si lacrimi in par,
Blanda in toate, cu ganduri rebele,
Frumusetea-i scanteia ce-aprinde lumea-nghitita de nori.
Florile tremura-n urma-i ca visele vii,
E nenascuta inca, dar o iubesc cu totii
Si-o striga languros, desi nu o cunosc
Si zambetu-i topeste
Plaiul acesta fara rost
Ce suflete robeste.
Are aura zilelor senine,
Cu care s-oglindeste-n rai,
Redand nastere razelor divine
Ce zburda-n visele de mai...
Si-n frumusetea ei gasesc zambete alese
De-o frumusete vesnic tanara
Si-o mangai in tristetea mea nebuna ramasa in piese,
De viata nesatula.
Te voi iubi-n neviata si in nemurire
Cu inima-mi ce sparge orice piatra.
Rumoarea dincolo de fereastra
Preschimba toamna intr-o vara stearsa,
Vantul adie pe-un fulger si-ncepe ploaia rapita din mare,
In unduielile sale
Cutremura aleile scaldate in soare,
In timp ce linistea pasilor e sufocata de a lor sudoare.
Copacii-si scutur-a lor amorteala plina de dogoare.
Ploaia se termina,
Valul ce zbuciuma dispare
Si vad surasul tau nebun, standu-mi la picioare...
E medicamentul melancoliei ce doare.
In adancul lor florile-s ca un soare,
Ca o stea ce stramuta s-aprinde lumi intregi,
Ca un fir de nisip purtat de vant spre temerare culmi...
Florile rapesc efemerul,
Cu ele ti-am pictat in suflet un crampei din rai,
Tocit in drumul tau.
Toate in van cate s-au stins prin flori si ploi grele
Ca nu le mai putem numi,
Ca am fost parca-nchisi in ele...
In umbrele Edenului
Si-acum nu mai putem iesi.
Avid de nefiinta, calcand peste pacat,
Ca un rege apus de al sau regat,
Supus doar viselor de care este purtat,
Apare-n fata lumii, departe de-al ei salt.
I se cunoaste-n ochi nemurirea rasfirata-n idile,
Cu albastrul parfum al zilelor ostile...
Ar face troc cu Diavolul sa nu mai lupte cu sine
De-atatea drumuri si zile cenusii
In care ars-au emotii negre si cainte tarzii,
Dar nu se-ncumeta pacatelor, nici ranilor vii,
Doar trairilor alese de toti ingerii.
Cutreiera taramuri infinite
Si deserturi nocturne, albite
Ca timpul fraged si vremurile risipite,
Caci toate-i sunt prea trecatoare si nesalasluite.
Si-n larg se-aude cum ii tremura suflul
Si ganduri necrutatoare ce-au robit speranta,
Pe care-o izgonea prin voci dezvelite-n mistere...
El e trecatorul noptilor,
Cu gustul peisajelor ei,
El scrie cu roua pe pielea-i
"Tu esti telul pasiunii
In sanul puritatii si-n golul minciunii"...
Si-apoi trece mai departe inviind tinereti peste nemuriri.
Timpul a-mbatranit ostenindu-l atatea sfarsituri
Si nu mai renaste printre atatea suflete pangarite.
Il sfasie pana si aripile cerului
Cu care-odata cucerise intunericul,
Nu mai crede-n pamant...taramul nesabuintei.
Sperantele hranite cu inima sa
Sunt ruine din fiecare colt intalnit.
Decorul de ieri nu mai imbie al meu suflet,
Dar razele lor tanguie in netacere
Pe culmi cladite din pulbere.
Astept iarna ce va sa vie,
O puritate fara margini,
Departe de tine.
Graiul nu-si mai stie rostul,
Calca cioburi de suflet,
Se apropie omatul
Necalcat inca de umbre.
Gerul solii si-i trimite,
Natura se-mbraca in albe vesminte,
Cerul presara fire ce tes noi povesti,
In plin decembrie pictat prin feresti
Se vede pustiul ce soarbe parca spirite neomenesti.
Pe ramuri si pe trunchi s-astern paturi cristaline
Cum muntii-n ale lor ecouri se desprind de lume
Si cerul se-anina de stele
In viforul noptii grele,
Unde colinda singure amintirile mele...
Ai colorat toate urmele.
Pasari cantu-si departeaza,
Omatul usor se-nalta
Si nici nu se mai cunoaste de-i devreme sau amiaza,
Vazduhu-i impotmolit in ceata,
Orizontul urla palid intr-un vis fara de viata,
Doara umbrele l-asculta,
Eu te-astept cu focu-n vatra...
Inca s-aud pasii tai in fosnetul alb
Peste tot ce am trait,
Pluteai peste acest intuneric ideal,
Ce l-am lasat in asfintit,
Cu tot ce graiam prin porturi si priviri
In nopti rasfirate-n rumoare...
Fiecare vant puternic renaste amintiri
Si lasa totul fara vlaga in a lor valtoare.
Si glasul verii a palit in tot acest rastimp
Si sunt din ce in ce mai istovit,
Iar scutul tineretii nu mai pot sa-l tin,
Ma-ndrept spre-a mea poteca-n acest aer rece sublim,
In spate e tacere-
Adapostul cercarilor mele,
E visul ce-l purtam cu-ncantare,
Sunt sfortarile pacatelor grele,lasate in praf de stele,
Unde surasul tau era mai frumos decat toate nimfele.
Unde-am nascut istoria
Sub pasi de sarbatoare
Si toata lumea ne stia,
Acuma doare,
S-a stins toata euforia-
Nceputa-n uitare,
Caut zapezile de altadat`
Intr-un apus de soare,
Sarut toate amagirile,
Iluziile din ploaie,
Preschimbate-n ninsoare,
Hranite din a sa paloare,
E prea tarziu pentru elogii,
Iar zilele nu mai sunt lungi,
Sunt linistit,
Chiar daca nu mai am nimic,
Chiar daca dorul de tine ma urmeaza negresit,
Caci maine vesteste un nou bun-venit,
In haine alese pentru care sunt menit...
Cuvintele-s sterse, iarna grea ne-a cucerit.
Razbit-am pe acest taram fara serenitate
Si lacrimi sfinte i-am lasat ce sunt acum desarte,
Iar pe langa tot ce-a fost feeric
Ramane chipul tau angelic
Si somnul tau teluric
In zgomot de-asternuturi
Ca ganduri ce patrund in abisuri
Si scantei ce aprind focuri-
In toate-s batai de inimi prinse-n prea multe jocuri.
Si tot mai luneca ceru-ncet pre pamant,
Totul a ramas la fel de alb si bate acelasi vant,
La fel cum steaua mea luceste-n sanul tau prea scump,
Ma sting in piesa asta ca un actor de rand,
Ca un zamislitor, un demiurg prea lenes sa-nvinga al sau tunet,
Ce-si lasa a sa creatie in ratacire si torment,
Dar poate culmile atinse se-aprind doar in purgatoriu
Si poate osteneala mea e chiar destinul propriu.
Zic lumii "adio", iubirea o starpesc,
Trec muntii fara glorie ce ma impanzesc,
Al meu cuget e orb,
Nu sunt martir, sunt doar rob,
Am purtat a Sa cruce-ntr-o credinta vana
Ca emotiile lasate sa piara
Intr-un simplu apus de seara.
Prielnica-i inima pentru orice-nfruntare,
Cand gerul greu razbate-n clipe visatoare,
Dragostea nu poate trece de toate,
Iar neputinta o soarbe
Cum unde de lumina pier in noapte
Spre absolut...
Toate portile-au deschis mistere
Si-ale noastre priviri efemere
Poarta bucurie si durere
Mai departe de-ntuneric si stele,
Spre nevazut.
Memorii se preumbla intr-un albastru fin,
Aproape sa patrunda in pasi ce nu mai vin
Si ma sufoca-n acest labirint
Tot ceea ce nu pot sa simt.
Nimic, nimic din tot ce am iubit...
In infatisari de poveste parca cineva a-nfilat intamplari,
Iar acum iarna prins-a colbul zilelor celeste, inganand totul in zori.
E totul frant deja in norii de toamna
Si tot ce-am strans e doar o simpla tagada,
O simpla tagada ce sterge totul in cale si lasa scena palitului soare.
